Cine s-ar gândi ca o călătorie îţi poate schimba radical deciziile pe care vroiai să le iei la un moment dat? E vorba de destin sau e vorba de indecizie asupra propriilor dorinţe? Şi aici intervine altceva la care aş vrea să primesc un răspuns: sunt oamenii stăpâni pe propriile lor decizii? Sau este destinul un constant „du-te vino”, care se joaca din când în când cu cei care „i-au căzut în mâna”?
De ce întreb asta? Hmmm. Poate pentru că în viaţă sunt momente în care ne simţim ca nişte păpuşi în mâinile păpuşarilor... Să vă zic cum a pornit: când am terminat şcoala generală mi-am dorit sa merg la un liceu în care se făcea greaca sau japoneza şi să învăţ una din aceste limbi străine. Nu am fost admis, mi-au lipsit vreo 2 sutimi, iar la momentul acela nu am realizat că asta mi-ar fi plăcut să fac cu adevărat, să învăţ limba unui alt popor, despre civilizaţia acelui popor şi asa mai departe. Am considerat-o ca fiind un eşec şi am luat-o de la capăt. În cei patru ani de liceu nu m-am mai gândit la asta, eram pornit să studiez cu totul altceva, pâna la un moment dat când...
Cu ocazia vacanţei de iarnă, ultima înaintea BACului, am decis să plec pentru doua săptamâni în Danemarca, locul care mi-a schimbat radical decizia de a urma RISE şi m-a dus către ceea ce studiez acum. Aici, în Danemarca, am descoperit că îmi place să socializez, să conversez într-o limba străina, am descoperit că vreau să aflu şi altceva. Am întâlnit un popor cald şi deschis (în ciuda vremii de afară care era al naibii de rece, iar vântul te tăia în două), o limba nouă şi grea (în anumite momente chiar imposibilă), o anumita linişte şi, ce a fost cel mai important, respect pentru sine şi pentru ceilalţi(combinaţie tot mai rară astăzi). Aceste lucruri m-au ambiţionat sa urmez Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Şi nu daneza (cu toate ca mi-as fi dorit), pentru că în cadrul Universităţii nu se face, ci sârba. Iar pe lângă sârbă mai este şi engleza ori slovena. Trei limbi care am realizat ca îmi plac. Iar datorită acestei călătorii, vara asta am avut parte de multe alte lucruri frumoase, de călătorii, prieteni noi, discuţii (de genul "care bere e mai bună, Nikšičko sau Jeleni?" ori "care e adevăratul profesor?!? Krzysztof, Tamas sau Paşa?") , viaţă cu adevărat.
Destin sau ce altceva?
Who would think that a trip could radically change the decision you wanted to take at a certain point? Is it fate or is it indecision towards your own wishes? And here intervenes something at which I would like to get an answer: are people masters on their own decisions? Or is it destiny a constant “come and go” that plays from time to time with those that “have fallen into its hands”?
Why am I asking this? Hmmm. Maybe because in life there are moments when we feel like some puppets in the hands of the puppeteers... Let me tell you how it went: when I finished school, I wished to follow a high school in which I could learn Greek or Japanese, and to study one of these two languages. I wasn’t admitted, I had about 2 hundredths under the last grade. At that time I didn’t realise that this was what I really wanted to do, to learn the language of an other nation, to learn about its civilization and so forth. I considered it to be a failure and started from the beginning. In my four years of high school I didn’t think about this, I was ready to study something different from foreign languages until when...
With the winter holiday occasion, the last one before the final exams in high school, I decided to go to Denmark, the place that basically changed my decision to follow European Studies (and International Affairs/Relationships) and directed me towards what I’m studying now. I have here discovered what I like most: to socialize, to talk with others in a foreign language, I have discovered that I also want to know about something else. I met here a warm and opened nation (although it was cold as hell outside and the wind was simply killing you), a new and difficult language (I can say impossible sometimes), a certain serenity and, what was the most important, self-respect and respect for others (a combination becoming more and more rare today). These things encouraged me to follow Foreign Languages and Literatures. Of course, I could not study Danish (although I’d wish), because in our University you can’t study this language, but I started Serbian. And, besides Serbian, there is also English and Slovene, three languages that I realise I like them. And thanks to this trip I had a really really really nice summer, full of good moments, journeys, heated discussion (like: "which beer tastes better Nikšičko or Jeleni?" or "who's the real Teacher?!? Krzysztof, Tamas or Paša?), new friends and real life.
Is it destiny or what?
De ce întreb asta? Hmmm. Poate pentru că în viaţă sunt momente în care ne simţim ca nişte păpuşi în mâinile păpuşarilor... Să vă zic cum a pornit: când am terminat şcoala generală mi-am dorit sa merg la un liceu în care se făcea greaca sau japoneza şi să învăţ una din aceste limbi străine. Nu am fost admis, mi-au lipsit vreo 2 sutimi, iar la momentul acela nu am realizat că asta mi-ar fi plăcut să fac cu adevărat, să învăţ limba unui alt popor, despre civilizaţia acelui popor şi asa mai departe. Am considerat-o ca fiind un eşec şi am luat-o de la capăt. În cei patru ani de liceu nu m-am mai gândit la asta, eram pornit să studiez cu totul altceva, pâna la un moment dat când...
Cu ocazia vacanţei de iarnă, ultima înaintea BACului, am decis să plec pentru doua săptamâni în Danemarca, locul care mi-a schimbat radical decizia de a urma RISE şi m-a dus către ceea ce studiez acum. Aici, în Danemarca, am descoperit că îmi place să socializez, să conversez într-o limba străina, am descoperit că vreau să aflu şi altceva. Am întâlnit un popor cald şi deschis (în ciuda vremii de afară care era al naibii de rece, iar vântul te tăia în două), o limba nouă şi grea (în anumite momente chiar imposibilă), o anumita linişte şi, ce a fost cel mai important, respect pentru sine şi pentru ceilalţi(combinaţie tot mai rară astăzi). Aceste lucruri m-au ambiţionat sa urmez Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Şi nu daneza (cu toate ca mi-as fi dorit), pentru că în cadrul Universităţii nu se face, ci sârba. Iar pe lângă sârbă mai este şi engleza ori slovena. Trei limbi care am realizat ca îmi plac. Iar datorită acestei călătorii, vara asta am avut parte de multe alte lucruri frumoase, de călătorii, prieteni noi, discuţii (de genul "care bere e mai bună, Nikšičko sau Jeleni?" ori "care e adevăratul profesor?!? Krzysztof, Tamas sau Paşa?") , viaţă cu adevărat.
Destin sau ce altceva?
Who would think that a trip could radically change the decision you wanted to take at a certain point? Is it fate or is it indecision towards your own wishes? And here intervenes something at which I would like to get an answer: are people masters on their own decisions? Or is it destiny a constant “come and go” that plays from time to time with those that “have fallen into its hands”?
Why am I asking this? Hmmm. Maybe because in life there are moments when we feel like some puppets in the hands of the puppeteers... Let me tell you how it went: when I finished school, I wished to follow a high school in which I could learn Greek or Japanese, and to study one of these two languages. I wasn’t admitted, I had about 2 hundredths under the last grade. At that time I didn’t realise that this was what I really wanted to do, to learn the language of an other nation, to learn about its civilization and so forth. I considered it to be a failure and started from the beginning. In my four years of high school I didn’t think about this, I was ready to study something different from foreign languages until when...
With the winter holiday occasion, the last one before the final exams in high school, I decided to go to Denmark, the place that basically changed my decision to follow European Studies (and International Affairs/Relationships) and directed me towards what I’m studying now. I have here discovered what I like most: to socialize, to talk with others in a foreign language, I have discovered that I also want to know about something else. I met here a warm and opened nation (although it was cold as hell outside and the wind was simply killing you), a new and difficult language (I can say impossible sometimes), a certain serenity and, what was the most important, self-respect and respect for others (a combination becoming more and more rare today). These things encouraged me to follow Foreign Languages and Literatures. Of course, I could not study Danish (although I’d wish), because in our University you can’t study this language, but I started Serbian. And, besides Serbian, there is also English and Slovene, three languages that I realise I like them. And thanks to this trip I had a really really really nice summer, full of good moments, journeys, heated discussion (like: "which beer tastes better Nikšičko or Jeleni?" or "who's the real Teacher?!? Krzysztof, Tamas or Paša?), new friends and real life.
Is it destiny or what?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu